Mircea Sandu: „S-a amânat propunerea LPF de a interzice galeriile la meciurile din deplasare” Cum încearcă președintele FRF să soluționeze problema

Mircea Sandu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Sandu a declarat că propunerea LPF de a interzice galeriile în deplasare a fost amânată, o hotărâre finală urmând a fi luată în martie. Președintele FRF spune că în acest timp se va discuta cu liderii galeriilor pentru a găsi o soluție astfel încât să nu se ia o decizie atât de radicală.

„S-a amânat pentru luna martie propunerea Ligii de a interzice galeriile la meciurile din deplasare. Până atunci Liga a fost împuternicită să discute cu reprezentanții suporterilor pentru a eradica orice fel de comportamente huliganice, rasiste, xenofobe sau orice astfel de manifestare”, a declarat Mircea Sandu în cadrul unei conferințe de presă.

Mircea Sandu nu a precizat însă ce se va întâmpla cu Dinamo, club care deja a fost sancționat de Comisia de Disciplină a LPF cu interzicerea galeriei la următoarele două meciuri din deplasare.

Viorel Duru, președintele Comisiei de Licențiere, a făcut și el câteva precizări în ceea ce privește procesul de licențiere pentru sezonul următor.

„Ca urmare a discuțiilor din această vară, am intenționat să ușurăm sarcina echipelor. Am decis să coborâm un pic cerințele pentru obținerea licenței. Nu vom mai evalua datoriile față de stat pe care le au echipele, deoarece criteriul financiar este principala problemă.

O a doua problemă a constituit-o intrarea unui club în insolvență. Dacă o echipă se găsește în această situație, am clarificat în ce constă procedura. Conform legii, se consideră un plan de reorganizare ca fiind expresia modificării situației financiare dintr-un anumit moment. Ca atare, dacă un plan de reorganizare este aprobat de judecător până la data de 31 martie 2014, atunci clubul va primi licență. În concluzie, intrarea în insolvență nu duce la neprimirea licenței”, a spus președintele Comisiei de Licențiere, Viorel Duru.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×